Un tânăr de 20 de ani, din Țigănești, și-a pierdut viața, marți după-amiază, într-un grav accident de circulație produs pe DN52, la ieșire din Turnu Măgurele către Alexandria. Poliția Teleorman transmite că alte trei persoane, cu vârste cuprinse între 48 și 56 de ani, domiciliate în Țigănești și Izvoarele, pasagere în autoutilitara condusă de tânărul de 20 de ani, au fost rănite în accident.
Din primele cercetări a reieșit că tânărul, care conducea o autoutilitară, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere, vehiculul fiind lovit frontal de un autoturism care se deplasa regulamentar pe sensul opus de mers, condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în Turnu Măgurele.
În urma impactului, și șoferul celui de-al doilea autovehicul implicat în accident a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Rezultatul testării cu aparatul etilometru a indicat faptul că bărbatul de 32 de ani, șoferul autoturismului, nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii evenimentului rutier.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și mecanismului producerii accidentului rutier, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, a mai transmis Poliția Teleorman.