Ștefan Mitroi lansează luni, 17 februarie, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria, “Zvon de Primăvară”, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Județean Teleorman, în parteneriat cu Primăria Alexandria, Uniunea Scriitorilor din România și Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Teleorman – Ansamblul Burnasul.
”Cultura joacă un rol esențial în dezvoltarea oricărui județ, fiind un pilon al identității și un factor important în evoluția comunității, iar pentru mine, acest mandat la Consiliul Județean, va fi unul în care, aici acasă înTeleorman, arta prin multiplele ei forme de manifestare va avea un sprijin susținut din partea mea, fie că vorbim de latura ei tradițională sau modernă, de evenimente de amploare sau mici întâlniri culturale”, a transmis președintele Consiliului Județean Teleorman Adrian Gâdea.
La evenimentului ce se va desfășura sub forma unui spectacol de poezie și muzică, vor fi prezenți, alături de Ștefan Mitroi, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Nicolae Prelipceanu, Horia Gârbea, Marian Drăghici, Paul Aretzu, Vasile Spiridon, Mihaela Stanciu, Ligia-Verkin Keșisian, Ioana Tătărușanu, Liviu Capșa, Angela Mitchievici.
Evenimentul va fi moderat de Cristian Pătrășconiu iar momente muzicale vor oferi Ionuț Bogdan Ștefănescu – flaut și Maria Gheorghiu – voce.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, mai transmit organizatorii.