teleormaneanul.ro

Șoferul care a provocat evenimentul rutier de la Socetu a fost reținut/ Bărbatul avea 1.15 alcoolemie și a fugit de la locul accidentului

Must read

Șoferul care a provocat, duminică dimineață, accidentul rutier de la Socetu, comuna Stejaru, în urma căruia două persoane au ajuns la spital a fost reținut de polițiști și este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Potrivit IPJ Teleorman, bărbatul are 29 de ani și este dom comuna Tufeni, județul Olt.

- Publicitate -

”Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 04:00, în timp ce un tânăr conducea un autoturism, pe D.J. 679 B, în localitatea Socetu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi lovit un stâlp de electricitate. Ulterior, bărbatul a părăsit locul accidentului, iar autoturismul în cauză a luat foc și a ars în totalitate. Bărbatul a fost identificat de polițiști, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentrație de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital în vederea recoltării mostrelor biologice. Totodată, o femeie și un bărbat, pasageri în autoturism, au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. În urma adminstrării probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede”, a transmis sursa citată.

- Advertisement -

More articles

Latest article