teleormaneanul.ro

Șofer beat implicat într-un accident rutier la Buzescu/ O persoană a ajuns la spital

Must read

Un tânăr din Alexandria a ajuns la spital, vineri seară, în urma unui accident rutier produs oe E70, la Buzescu. Potrivit IPJ Teleorman, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, iar în timp ce un bărbat în vârstă de  52 de ani, Alexandria, conducea  un autoturism pe DE 70, din direcția de deplasare localitatea Nanov către localitatea Plosca, în împrejurări care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat  în vârstă de 29 de ani, tot din Alexandria.

- Publicitate -

În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto în vârstă de 29 de ani, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În schimb, conducătorul auto în vârstă de 52 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și  împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

- Advertisement -

More articles

Latest article