teleormaneanul.ro

Și-a pierdut viața în incendiul care i-a cuprins casa

Must read

Un bătrân din Zimnicele și-a pierdut viața în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința, vineri dimineață. Potrivit ISU Teleorman, vineri, la ora 03.22, un cetățean a solicitat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.

- Publicitate -

Ajunși la fața locului cu două mașini de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD, salvatorii au constatat faptul că focul se manifesta atât la casă cât și la anexă. Din nefericire, în interiorul anexei a fost găsită o victimă carbonizată, un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani.

Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze focul în limitele găsite, salvând bunuri materiale estimate la peste 70.000 de lei. Pagubele înregistrate au fost și ele însemnate, valoarea acestora ridicându-se la circa 30.000 de lei. Din cercetări a reieșit că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric.

- Advertisement -

More articles

Latest article