Consiliul Județean Teleorman se întrunește în ședință extraordinară, luni, pentru adoptarea Proiectului de hotărâre privind: aprobarea depunerii proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Alexandria, Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Roşiori de Vede și Centrul Judeţean de Resurse Asistenţă Educatională Teleorman”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 15 – Educaţie.
Potrivit proiectului de act administrativ, “obiectivul apelului este de a dezvolta o educaţie duală centrată pe nevoile elevilor, de a sprijini transformarea digitală a şcolilor care aparţin reţelei de invăţământ profesional si tehnic şi de a facilita învăţarea online prin asigurarea infrastructurii şi resurselor tehnologice necesare pentru unităţile de invăţământ preuniversitar, de a oferi dotările necesare pentru îndeplinirea standardelor de calitate în sălile de clasă laboratoarele/atelierele şcolare, inclusiv dotările şi echipamentele educaţionale specializate pentru elevii defavorizaţi şi elevii cu cerinţe educaţionale speciale”.
În cadrul acestui apel vor fi susţinute, conform referatului de aprobare al proiectului de hotărâre, cinci tipuri majore de investiţii integrate, respectiv patru linii de finanţare distincte: digitalizarea mediilor de învăţare din invăţământul preuniversitar, prin achiziţionarea unor echipamente informatice necesare procesului didactic; dotarea laboratoarelor de informatică din şcolile din reţeaua de educaţie naţională de la toate ivelurile, inclusiv din palatele copiilor, cluburi şi cluburi sportive, inclusiv din reţeaua de învăţământ profesional şi tehnic (IPT); dotarea cu mobilier a sălilor de clasă pentru toate nivelurile de învăţământ, de la preşcolar la liceu, şi a spaţiilor sportive din palate ale copiilor şi cluburile sportive, în situaţia în care acesta nu a fost schimbat în ultimii 5 ani, calendaristici, calculaţi de la data înregistrării în contabilitate a bunurilor până la data închiderii prezentului apel; echiparea cabinetelor, a cabinetelor de asistenţă psihopedagogică şi a laboratoarelor de ştiinţe precum şi infiinţarea unora noi, în situaţia în care există spaţii disponibile în unitatea de învăţănaânt sau în alte tipuri de instituţii eligibile in cadrul apelului (palate ale copiilor, cluburi, cluburi sportive, centre de asistenţă psihopedagogică); echiparea atelierelor de practică, inclusiv cu componente digitale specifice domeniului de calificare.
Cererea de finanţare care va fi depusă va reuni nevoile investiţionale cuprinse în Analizele de Nevoi realizate de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Roşiori de Vede, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Alexandria şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Teleonnan, unităţi aflate în subordinea Consiljului Judeţean Teleorman, ce au ca obiect de activitate învăţământul special.