teleormaneanul.ro

Școlile din județ au primit teste pentru o singură zi – Testarea de joi rămâne sub semnul întrebării

Must read

Elevii de gimnaziu și cei de liceu s-au întors, luni, la cursuri după vacanța de iarnă, în timp ce preșcolarii și elevii din ciclul primar mai stau o săptămână în vacanță, urmând să revină în bănci începând de luni, 10 ianuarie.

- Publicitate -

Pentru elevii care s-au întors deja la cursuri, autoritățile au pregătit teste de salivă pentru depistarea COVID-19 pentru o singură zi, respectiv pentru ziua de luni, 3 ianuarie, nu și pentru cea de joi, așa cum ar fi normal. Informația a fost confirmată de inspectorul școlar general, prof. Florin Oriță, care a precizat că pentru ziua de joi nu se știe deocamdată dacă vor veni teste sau nu.

„Toate școlile din județ au primit teste pentru ziua de azi (luni, 3 ianuarie). Sperăm să primim alte teste pentru ziua de joi, pentru că tot ce am avut am distribuit deja pentru testarea de azi. Am văzut și noi că e deja o licitație, sperăm ca lucrurile să se rezolve”, a precizat prof. Florin Oriță referitor la subiect.

Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) a anunțat o nouă licitație pentru 55.5 de milioane de teste de salivă, de data aceasta cu două modificări importante: testele trebuie să fie ambalate individual sau cel mult câte două, iar firmele participante primesc punctaj mai mare cu cât numărul componentelor unui test este mai mic.

De la debutul campaniei de testare în școli, la nivel național 13 milioane de teste de salivă au fost distribuite în unitățile de învățământ, până la vacanța de iarnă, potrivit unor date de la Ministerul Educației. Dintre acestea, mai puțin de 400 au avut rezultat pozitiv și doar 111 au fost confirmate și cu test RT-PCR.

- Advertisement -

More articles

Latest article