243 de persoane au trecut prin programul de pregătire derulat la nivelul ISU Teleorman – „Salvator din Pasiune”, din anul 2016 și până în prezent, au transmis reprezentanții instituției, marți, cu ocazia Zilei Internațională a Voluntariatului.
„Cu acest prilej, dar și pentru toate misiunile la care au participat alături de personalul unității noastre, avem plăcerea de a le oferi o diplomă de merit și de a le mulțumi public pentru eforturile pe care le depun în activitatea de voluntariat.
Reamintim faptul că programul „SALVATOR DIN PASIUNE”, derulat la nivelul județului nostru de către pompierii militari profesioniști, reprezintă o oportunitate pentru tinerii teleormăneni de a-și însuși cunoștințele și forma deprinderile necesare acordării primului ajutor, de a fi un sprijin real cetățenilor aflați în dificultate, în situații de urgență”, transmite sursa citată.
Programul presupune parcurgerea a trei etape de pregătire, respectiv Cursul introductiv, de patru zile, prin care voluntarii pot afla ce misiuni specifice revin salvatorilor, care este tehnica de intervenție și cum poate ea fi folosită pentru ajutorarea semenilor, Cursul de prim ajutor de bază, de cinci zile, pe timpul căruia își vor însuși atât noțiunile teoretice de bază, cât și deprinderile practice privind acordarea primului ajutor, programul elaborat în acest sens de formatorii SMURD Teleorman fiind unul foarte solicitant, dar și interesant pentru cei care vor să fie de ajutor oamenilor și Cursul de stingere, de 5 zile, pentru dobândirea de competențe și cunoștințe în domeniul stingerii incendiilor, cunoașterea unor tehnici de utilizare a țevii de refulare, modalitățile de deshidere a ușilor și ferestrelor blocate, tehnica folosirii stingătoarelor, utilizarea aparatelor de respirat și amenajarea surselor de apă pentru alimentarea autospecialelor de intervenție.
Pentru a deveni voluntar în cadrul ISU Teleorma, persoana interesată trebuie să îndeplinească următoarele condiții la înscriere: vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infrancțiuni cu intenție; să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor Inspectoratelor pentru Situații de Urgență; acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Activitatea de recrutare (primire candidați, furnizarea cererilor de înscriere și a acordurilor parentale doritorilor, primirea dosarelor candidaților, verificarea și analiza acestora) are un caracter permanent și se realizează la sediul I.S.U. „A. D. Ghica” al județului Teleorman, din municipiul Alexandria, strada Carpați, nr. 7.