Un bărbat din Pietroșani a fost reținut de polițiști și este cercetat pentru de violență în familie și amenințare, după ce și-a băgat concubina în spital.
Potrivit IPJ Teleorman, incidentul s-a produs în cursul zilei de duminică, la domiciliul din comuna Pietroșani, iar bărbatul ”pe fondul unor neînțelegeri, un bărbat și-ar fi agresat fizic concubina și ar fi amenințat-o”.
Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu. De menționat că femeia s-a opus montării unui sistem electronic de supraveghere.
”În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea”, a mai transmis sursa citată.
