Serviciul Public de Eliberare a Pașapoartelor Teleorman și-a prelungit programul de lucru cu publicul, începând de marți, 8 martie, în intervalul orar 08:30 – 18.30, de luni până vineri, a anunțat Direcția Generală de Pașapoarte.„Pentru evitarea supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte, Direcția Generală de Pașapoarte a recomandat instituțiilor prefectului, în cadrul cărora sunt organizate serviciile publice comunitare de pașapoarte, dispunerea prelungirii programului de lucru cu publicul, precum și suplimentarea, până la capacitatea maximă, a stațiilor de preluare a cererilor, utilizate la nivelul structurilor teritoriale de pașapoarte”, a transmis sursa citată.
Totodată, pentru a asigura eliberarea pașapoartelor într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă măsura relocării, în vederea soluționării, a unei categorii de solicitări de la structurile de pașapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic.
De asemenea, Direcția Generală de Pașapoarte anunță că, pentru procesarea tuturor solicitărilor de pașapoarte adresate de către cetățeni, inclusiv de către cei fără programare prealabilă, în tot sistemul de pașapoarte se lucrează la capacitatea maximă, iar, în prezent, termenul mediu la nivel național de eliberare a pașaportului simplu electronic se menține la două zile lucrătoare.
În situația în care cetățenii nu mai identifică locuri disponibile pentru programare în
perioada dorită, aceștia pot verifica disponibilitatea la alte structuri teritoriale de
pașapoarte.
Program prelungit cu publicul, pentru eliberarea paşapoartelor
- Advertisement -