Trei zile cu produse locale și atmosferă de sărbătoare îi așteaptă pe teleormăneni la „Teleorman Agrofest – Festivalul Rodniciei Teleormănene”, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, la Alexandria.
Astfel, în perioada 20 – 22 octombrie, teleormănenii sunt așteptați cu tot felul de delicii culinare, spectacole, expoziții, artiști renumiți, fanfară, ansambluri folclorice și demonstrații de meșteșuguri.
Vineri, spre exemplu, Fanfara de la Saelele va înreține atmosfera la prânz, iar seara vor urca pe scenă Ansamblul Burnasul, Anuța Arghiroi și Floarea Calotă, în timp ce pentru ziua de sâmbătă organizatorii au pregătit o serie de demonstrații culinare și meșteșuguri, iar seara, pe scenă vor urca, alături de Ansambul Burnasul, Mihai Iancu Ciuea și Gelu Voicu. Ziua de duminică este dedicată expoziției de costume populare autentice teleormănene, momentelor artistice susținute de amatori, dar și artiștilor consacrați, pe scenă urcând Nicușor Iordan și Simona Alexandra, bineînțeles alături de Ansamblul Burnasul.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Teleorman, Serviciul de Cooperare Internă și Internațională, Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman, parteneri fiind Direcția Pentru Agricultura Județeană Teleorman și Gal Câmpia Burnazului.