Alcoolul la volan nu este singurul obicei “nesănătos” al șoferilor din județ. Oamenii legii au depistat, numai în ultimele 24 de ore, doi conducători auto care s-au urcat la volanul mașinii, cu toate că aveau permisele suspendate.
Polițiștii turneni au depistat, în cursul zilei de luni, un bărbat în vârstă de 47 ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Turnu Măgurele, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunii de “conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată ”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent .
Tot luni, polițiștii roșioreni au depistat un tânăr în vârstă de 19 ani, din Drăgănești de Vede, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 612A, în Roșiori de Vede, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunii de “conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată ”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.