180 de cadre didactice și elevi din unitățile de învățământ alexăndrene participă, în această perioadă, la sesiunile de instruire în acordarea primului ajutor, organizate de Filiala Teleorman de Cruce Roșie în parteneriat cu Primăria Alexandria. Activitățile se derulează, timp de două luni de zile, în incinta Centrului Multifuncțional pentru Tineri.
Proiectul „Primul Ajutor în Alexandria” este o inițiativă a filialei de Cruce Roșie Teleorman în parteneriat cu Primăria Alexandria, în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituții.
Colaborarea dintre cele două instituțiin are drept obiectiv instruirea unui număr cât mai mare de persoane din unitățile școlare de pe raza municipiului Alexandria, care să dobândească deprinderile privind acordarea primului ajutor. “Acestea joacă un rol foarte important în viața fiecăruia dintre noi, deoarece, datorită lor vom fi pregătiți pentru o multitudine de situații, fiind capabili să intervenim rapid, corect și eficient.
Luând în considerare siguranța și protecția copiilor, Crucea Roșie subliniază importanța educării profesorilor și copiilor în acordarea primului ajutor astfel încât să fie bine pregătiți să reacționeze, în situații de urgență, în mod eficient salvându-și fie propria viață, fie pe a celor din jur”, au transmis reprezentanții Crucii Roșii Teleorman.
Proiectul „Primul Ajutor în Alexandria” este o inițiativă a filialei de Cruce Roșie Teleorman în parteneriat cu Primăria Alexandria, în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituții.