teleormaneanul.ro

Peste 150 de pompieri teleormăneni, zilnic la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

Must read

Peste 150 de pompieri teleormăneni vor fi zilnic la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor, în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, transmite ISU Teleorman. Aceștia sunt pregătiți să intervină pentru salvarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător cu 20 de autospeciale de lucru cu apă și spumă, dintre care șase cu modul de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, opt ambulanțe SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM) și două autospeciale de descarcerare.

- Publicitate -

De asemenea, cu ocazia Zilei Naţionale a României, peste 70 de pompieri militari și voluntari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman vor participa la festivitatea organizată în municipiul Alexandria, cu 22 de autospeciale de intervenție.

Pentru prevenirea evenimentelor care pot umbri activitățile cu public numeros, la nivelul ISU Teleorman au fost dispuse măsuri privind planificarea, organizarea și desfășurarea de controale de prevenire a situațiilor de urgență la obiectivele din categoria supermarketurilor, structurilor de turism, cazare, alimentație publică, precum și la lăcașurile de cult.

Astfel, vor fi avute în vedere măsurile privind prevenirea și stingerea incendiilor, constând în dotarea cu stingătoare a clădirilor, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, funcționarea la parametrii optimi a hidranților exteriori și interiori, accesul autospecialelor de stingere în zona clădirilor unde se vor organiza diferite evenimente, inclusiv slujbe religioase. Totodată, pe timpul acțiunilor preventive vor fi instruite persoanele responsabile în domeniul P.S.I., atât asupra modalităților de coordonare a evacuării în cazul producerii unor situații de urgență, dar și asupra utilizării mijloacelor de primă intervenție.

- Advertisement -

More articles

Latest article