teleormaneanul.ro

Parlamentul a decis – Alte două zile libere legale/ Legea merge la promulgare

Must read

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 193 de voturi “pentru”, 65 „împotrivă” și 8 abțineri, proiectul de lege care prevede ca zilele de 6 şi 7 ianuarie, când sunt sărbătorite Sărbătoarea Botezului Domnului şi Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Odată adoptat de Parlament, proiectul de lege merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.

- Publicitate -

În expunerea de motive, inițiatorii susțin că „pentru creştinii ortodocşi Praznicul Botezului Domnului sărbătorit anual pe data de 6 ianuarie este sărbătorit şi de către credincioşii romano-catolici, grecocatolici şi penticostali, care, potrivit aceluiaşi recensământ, însumează 7,34% din populaţia României. Sărbătoarea Botezului Domnului (Epifania) sau Bobotează, aşa cum mai este numită în termeni populari, este unică şi prin aceea că, în această zi, cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică pentru a primi Agheasmă Mare; în tradiţia ortodoxă”.

Codul muncii stabilește în prezent următoarele 15 libere legale:

1 și 2 ianuarie (prima și a doua zi de Anul Nou);

24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române);

Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui);

prima și a doua zi de Paști;

1 mai (Ziua Muncii);

1 iunie (Ziua Copilului);

prima și a doua zi de Rusalii;

15 august (Adormirea Maicii Domnului);

30 noiembrie (Sfântul Andrei);

1 decembrie (Ziua Națională a României);

25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).

- Advertisement -

More articles

Latest article