Zimnicea a găzduit, joi, o nouă ediție a Concursului național de tradiții și obiceiuri – o adevărată paradă a portului popular, în cadrul căreia ansambluri și grupuri folclorice din mai mai multe zone ale țării au reușit să-și pună în valoare spiritul artistic și creativ.
La cea de-a 12-a ediție a concursului organizat de Palatul Copiilor Alexandria, cu sprijinul Consiliului Județean Teleorman, Primăriei Zimnicea și Direcției Județene pentru Sport și Tineret, au participat peste 300 de elevi și cadre didactice din 15 județe ale țării.
Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județan Adrian Gâdea a precizat: „Sosite din majoritatea zonelor folclorice ale României, tinerele vlăstare românești au pus în evidență valoarea inestimabilă a Tezaurului nostru de tradiții și obiceiuri străvechi. Bucuria, culorile vesele, curiozitatea, emoția artistică au luat cu asalt și au pus repede stăpânire pe vechiul port dunărean! I-am încurajat pe copii să aprecieze cultura tradițională, valorile autentice românești, să îmbrace costumul popular tradițional românesc, să-și cunoască rădăcinile adânci și unicitatea spiritualității românești.