teleormaneanul.ro

O treime dintre pensionarii județului trăiesc din indemnizația socială; la polul opus, un fost magistrat primește în medie 20.000 de lei pe lună

Must read

92.518 de pensionari sunt înregistrați, pentru luna decembrie, în evidențele Casei Județene de Pensii Teleorman, iar dintre aceștia, nu mai puțin de 31.242 primesc indemnizații sociale, cuprinse între 1 și 999 lei (suma medie plătită fiind de 336,77 lei). Concret, o treime dintre pensionarii județului își duc viața de la o lună la alta, fiind nevoiți să se descurce cu cei 1.000 de lei cât înseamnă, în prezent, indemnizația socială.

- Publicitate -

La polul opus, un fost magistrat primește, în medie, o pensie de 20.864,7 lei pe lună, iar la nivelul județului sunt în plată, conform datelor făcute publice de Casa Județeană de Pensii, 75 de pensionari – foști magistrați. Cea mai mare pensie încasată de un fost magistrat, care este de altfel și cea mai mare pensie înregistrată în județ, este de 29.250 de lei, pentru luna decembrie. Pentru plata drepturilor pentru cei 75 de foști magistrați, sunt alocați lunar 1.564.851 lei. Pensii mari încasează, în județ, și foștii angajați ai Curții de Conturi. Aceștia primesc pensii cuprinse între 7.063 și 8.634 de lei, iar pentru plata drepturilor celor opt pensionari este alocată suma de 63.710 lei. De asemenea, și foștii grefieri primesc pensii cuprinse între 2.412 și 5.633 de lei, pensia medie fiind în cazul acestora de 4.078, 97 lei.

- Advertisement -

More articles

Latest article