Coaliția de Guvernare PSD-PNL se reflectă și în sumele distribuite unităților administrativ-teritoriale la alocarea bugetară de vineri, 17 decembrie. Astfel, dacă la precedenta alocare din luna octombrie, când PSD nu era la guvernare, primăriile conduse de social-democrați au primit sume mici sau deloc, de această dată lucrurile s-au schimbat, iar localitățile “norocoase” sunt atât din cele conduse de primari PSD, cât și din cele cu primari PNL. Cu o excepție – municipiul Alexandria, care nu a primit nimic nici de această dată.
În ședința de vineri, Executivul condus de Nicolae Ciucă a adoptat hotărârea de guvern privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe 2021, pentru unele unități administrativ-teritoriale. 34.600.000 de lei este suma alocată județului Teleorman, pentru Consiliul Județean și 96 dintre unitățile administrativ-teritoriale. Nu primește niciun leu municipiul Alexandria, în timp ce celelalte patru localități urbane din județ primesc câte 2.000.000 de lei municipiile (Turnu Măgurele și Roșiori de Vede) și câte 1.000.000 de lei orașele (Zimnicea și Videle). Tot 1.000.000 de lei primește și Consiliul Județean Teleorman, conform datelor oficiale.
În ceea ce privește localitățile rurale din județ, sumele alocate variază între 220.000 de lei (Didești și Ciolănești) și 550.000 de lei (Țigănești). Sume mari de bani au fost alocate și altor primării din județ, atât din cele conduse de PNL cât și din cele conduse de PSD. Astfel, câte 500.000 de lei au primit Blejești, Bogdana, Islaz, Orbeasca, Peretu, Poroschia, Stejaru, și Vedea. De asemenea, pentru Sfințești a fost alocată suma de 510.000 de lei, în timp ce alte primării au primit câte 400.000 de lei, respectiv Călmățuiu, Gratia, Măldăeni, Slobozia Mândra, Tătărăștii de Jos, Uda Clocociov.
Sume mici de bani au mers, în schimb, către Balaci, Bujoru, Crângeni, Dobrotești, Dracea, Drăgănești de Vede, Furculești, Lița, Mârzănești, Mereni, Nenciulești, Purani, Putineiu, Sârbeni, Seaca, Suhaia, Ștorobăneasa, Tătărăștii de Sus, Troianul, Viișoara și Vitănești – câte 240.000 de lei. De asemenea, câte 230.000 de lei au primit Siliștea-Gumești, Răsmirești, Olteni și Frăsinet.
Fondurile au fost alocate la solicitarea Consiliilor Județene și a autorităților locale, prin Instituția Prefectului din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care trebuie efectuate până la sfârșitul anului 2021.
Totodată, autoritățile publice locale au cerut fondurile pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE, au transmis reprezentanții Ministerului Dezvoltării.