teleormaneanul.ro

O femeie din Călinești a solicitat urna mobilă folosind documentele altei femei

Must read

Oamenii legii au întocmit dosar penal și fac cercetări după ce o femeie din Călinești a solicitat urna mobilă pentru a-și putea exercita dreptul la vot, însă la cerere au fost atașate copii ale documentelor aparținând unei alte femei, din aceeași localitate, a anunțat IPJ Teleorman.

- Publicitate -

”Una din faptele sesizate astăzi s-a petrecut în comuna Călinești, unde polițiștii efectuează cercetări pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce o femeie a solicitat exercitarea dreptului de a vota prin urna mobilă, însă, la această cerere au fost atașate copii ale documentelor aparținând unei alte femei, din aceeași localitate, cu același nume și prenume”, a transmis sursa citată.

Potrivit IPJ Teleorman, cea mai recentă centralizare a incidentelor electorale arată că, de la începerea votării, au fost primite 22 de sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în legătură cu procesul electoral: 5 dintre sesizări s-au confirmat, una este în curs de verificare, iar alte 16 nu s-au confirmat. Polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale: trei amenzi în cuantum de 8.000 de lei și un avertisment. Totodată, se efectuează cercetări cu privire la două posibile infracțiuni.

- Advertisement -

More articles

Latest article