teleormaneanul.ro

Mașină distrusă de flăcări, la Odobeasca

Must read

Un autoturism a fost distrus de foc în proporție de 80%, marți, pe DJ612 B, pe raza localității Drăcșenei. Potrivit ISU Teleorman, pompierii au fost alertați prin apel la 112, în jurul orei 12.00, despre incendiul izbucnit pe raza satului Odobeasca, iar la fața locului s-a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă.

- Publicitate -

”Salvatorii Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede au constatat că focul se manifesta atât la compartimentul motor, cât și în interiorul mașinii, pe o suprafață totală de circa 80%. Incendiul a fost localizat și lichidat rapid, în mai puțin de 30 de minute, în limitele găsite, însă pagubele produse de flăcări au fost estimate la suma de 20000 de lei”, a transmis sursa citată.

Din cercetări, precum și din relatările celor doi pasageri ai autoturismului a reieșit că focul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la instalația electrică a mașinii, de la nivelul compartimentului motor.

- Advertisement -

More articles

Latest article