32 de absolvenți ai Școlii de agenți de poliție își vor derula activitatea în cadrul colectivului Inspectoratului de Poliție Județean, începând de luni, 19 ianuarie, au transmis reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, dintre aceștia 30 au fost repartizați la structurile de ordine publică din mediul urban și rural, un absolvent a fost încadrat la structura de investigații criminale, iar un altul la structura de reținere și arest preventiv.
”Astăzi, Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman își consolidează efectivele prin încadrarea a 32 de absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina. Dintre aceștia, 30 de polițiști au fost repartizați la structurile de ordine publică din mediul urban și rural, un absolvent a fost încadrat la structura de investigații criminale, iar un altul la structura de reținere și arest preventiv. Noii colegi vor contribui la creșterea capacității operative a inspectoratului și la asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățenii județului Teleorman. Le urăm succes în carieră și rezultate profesionale deosebite în misiunile pe care le vor desfășura”, au transmis, luni, reprezentanții IPJ Teleorman.
