teleormaneanul.ro

Incendiu de proporții la un magazin din Lița – 10 butelii au explodat, focul s-a extins la o casă de locuit din apropiere

Must read

Un incendiu de proporții, care s-a extins rapid la o casă din apropiere, s-a produs, vineri seara, la un magazin din localitatea Lița. Pompierii miliari s-au luptat cu flăcările aproape 7 ore, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 300.000 de lei. Din primele date, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit produs la instalația electrică.

- Publicitate -

Intervenția pompierilor militari din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din localitatea Lița, aflat pe strada Principală, a fost solicitată vineri seara, în jurul orei 19.20, iar la locul evenimentului s-au deplasat, progresiv, patru autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autocisternă de 9000 de litri și un echipaj SMURD, din cadrul subunităților de pompieri din Turnu Măgurele, Roșiorii de Vede și Trivalea Moșteni.

La sosirea salvatorilor, focul se manifesta generalizat la un spațiu comercial, unde erau depozitate produse alimentare și metalo-chimice (vopseluri, uleiuri, spray -uri, etc.), pe o suprafață de aproape 200 mp, la un rastel de comercializarea a buteliilor de aragaz, unde se aflau aproximativ 30 de bucăți, 10 dintre ele fiind deja explodate și într-o gospodărie învecinată, unde ardeau o anexă și acoperișul locuinței, pe circa 100 mp, cu pericol de extindere și de distrugere a construcțiilor învecinate.

Din fericire, pompierii au reușit să protejeze restul casei de locuit și bunurile din apropiere, însă timp de aproape 7 ore, salvatorii au acționat pentru stingerea în totalitate a incendiului, intervenția fiind îngreunată de cantitatea foarte mare de materiale ușor combustibile, în special cele din categoria vopselurilor și diluanților, precum și de riscul exploziei la buteliile de aragaz.

Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 300.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 200.000 de lei.

Din fericire, pe timpul acestei misiuni nu au fost înregistrate victime.

Și pentru ca situația să fie mult mai dificilă pentru pompieri, concomitent cu această intervenție, tot în localitatea Lița, pe strada Stadionului, a izbucnit un alt incendiu într-o gospodărie, în jurul orei 22.41.

La sosirea rapidă a pompierilor, cu două autospeciale de stingere și o autocisternă, focul se manifesta la o bucătărie de vară, unde se aflau mobilierul și produsele electrocasnice aferente, precum și la o anexă cu lemne de foc, pe circa 50 mp. Acest incendiu a fost lichidat în limitele găsite după aproape două ore. Au fost salvate bunuri estimate la peste 60.000 de lei, reprezentând locuința și mai multe construcții învecinate, iar pagubele au fost estimate la suma de 20.000 de lei. Din fericire, nici la acest eveniment nu au fost înregistrate victime.

În urma cercetărilor efectuate la ambele evenimente, cauza probabilă de izbucnire a fost un scurtcircuit produs la instalațiile electrice ale construcțiilor.

- Advertisement -

More articles

Latest article