Ministerul Educației a anunțat, sâmbătă, că elevii români care au participat la Olimpiada Internațională de Limba Engleză destinată elevilor de liceu care studiază limba engleză ca limbă modernă, ce s-a desfășurat în țara noastră, au obținut rezultate excelente. Potrivit sursei citate, au participat la concurs opt elevi români, care anterior obținuseră locul I la Olimpiada Națională de Limba Engleză.
„Olimpiada a reunit 58 de elevi din șapte țări – Portugalia, San Marino, Macedonia de Nord, Bulgaria, Republica Moldova, Letonia și România, care au concurat la trei niveluri lingvistice ( B1, B2 si C1), la cele două probe, una individuală având patru părți (Use of English, Listening, Creative writing și Speaking) și una pe echipe (prezentarea în format digital a răspunsului creativ la o operă literară – Literary text mediation)”, transmite Ministerul Educației.
Potrivit datelor transmise de Ministerul Educației, trei elevi români au obținut locul întâi la proba individuală pentru Nivel B1, Nivel B2 și Nivel C1. De asemenea și locul al doilea a fost ocupat de un elev român pentru nivelul B1 (Gâțoi Leonard Nicolas – Liceul Teoretic „Al. Ghica” Alexandria), iar alți doi liceeni au ocupat locul al treilea pentru nivelul B2 și C1. Mai mult, elevii români au obținut și mențiuni.
La proba pe echipe, elevii români au obținut locul al doilea pentru nivelul B1 (în echipă fiind și elevul Gâțoi Leonard Nicolas – Liceul Teoretic „Al. Ghica” Alexandria) și mențiune pentru nivelul B2-C1.
Coordonatorii lotului României au fost profesoara Luminița Pleșa, de la Liceul Teoretic Al. Ghica, din Alexandria și profesoara Anca Dimcea, de la Colegiul Național Ghe. Șincai, din București.
Olimpiada Internațională de Limba Engleză destinată elevilor de liceu a avut loc între 10 și 17 septembrie, în București, iar concursul reprezintă o inițiativă a Ministerului Educației, în parteneriat cu Centrul de Limbi Moderne al Consiliului Europei, Universitatea București, Universitatea Politehnică București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.