teleormaneanul.ro

Dosar penal pentru un turnean prins beat la volan

Must read

Un bărbat de 44 de ani, din Turnu Măgurele, s-a ales cu dosar penal și este cercetat de oamenii legii, după ce a fost prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit IPJ Teleorman, bărbatul a fost depistat miercuri seră, pe strada Memoriile 2 Mai, din localitate, iar rezultatul testării cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge, necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

- Publicitate -

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiuniii de conducere sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

- Advertisement -

More articles

Latest article