teleormaneanul.ro

Doi tineri răniți într-un accident pe DJ 612A, între Didești și Drăgănești de Vede

Must read

Doi tineri de circa 19 ani au ajuns la spital, joi seară, după ce mașina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, pe DJ 612A, între localitățile Didești și Drăgănești de Vede. Potrivit ISU Teleorman, la sosirea echipajelor de salvare, cele două victime prezentau diferite traumatisme, însă erau conștiente și cooperante, neîncarcerate. Cei doi tineri au fost preluați de echipajele de salvare, au primit primul ajutor calificat și au fost transportați la spital.

- Publicitate -

”Pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au fost alertați de producerea unui eveniment rutier pe DJ 612A, între localitățile Satul Nou și Văcărești, cu un autoturism care a părăsit spațiul carosabil și posibilitatea ca două persoane să fie rănite. Pentru gestionarea acestei urgențe, spre locul indicat de apelant s-au deplasat rapid trei echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD, iar din cadrul SAJ Teleorman s-a deplasat un echipaj medical cu o ambulanță. Doi tineri, o fată de circa 19 ani și un băiat de aproximativ 18 ani, cu diferite traumatisme, conștienți și cooperanți, neîncarcerați, au fost preluați de echipajele SMURD și SAJ, au primit primul ajutor calificat și au fost transportați la spital. Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar autoritățile competente au desfășurat cercetările necesare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment”, a transmis ISU Teleorman.

- Advertisement -

More articles

Latest article