Alexăndrenii din zona blocurilor 590 (Șos. Turnu Măgurele) și cei din zona blocurilor 800 (Str. Negru Vodă – str. Dunării) au participat, marți după-amiază, la o testare a modului în care funcționează insulele ecologice digitalizate, parte a unui proiect modern de gestionare a deșeurilor, cofinanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.). La întâlnirea cu cetățenii au participat, alături de administratorul public al Alexandriei Octavian Teodorescu și reprezenantul furnizorului de echipamente și cel al operatorului de salubrizare, și viceprimarul Augustin Ioan și reprezentanți ai serviciilor și societăților din subordinea municipalității.
”Cum folosim Eco-Insulele ecologice?
Alături de furnizorul de echipamente și de operatorul de salubritate – Iridex Group Salubrizare ne-am întâlnit astăzi cu locatarii din zonele unde am distribuit primele carduri și am testat împreună modul în care ele vor fi utilizate.
Insula 30 – Str. Turnu Măgurele (Bl. 585, 587, 588, 589, 590, 591, 597, 38 Sere, 590 Sere, G 100 Peco)
Insula 41 Str. Negru Vodă – Str. Dunării (Bl. 816, 817, 818, 819, 820, 821, 822, 823, 905, 911)
În paralel continuăm distribuirea cardurilor în restul municipiului”, a transmis administratorul public al Alexandriei Octavian Teodorescu.
Este important de menționat că accesul la eco-insule va fi controlat printr-un card individual asociat fiecărui apartament, iar cantitățile colectate vor fi monitorizate electronic.
Insulele ecologice sunt prevăzute cu 5 tipuri de containere pentru: plastic și metal (galben); hârtie și carton (albastru); sticlă (verde); rezidual (negru); biodegradabil (maro).
Accesul la insule se realizează exclusiv cu cardul distribuit sau prin aplicația mobilă MyAra, disponibilă spre accesare la adresa https://myara.ro/, în mod gratuit, sau pentru download în magazinele de aplicații pentru Android și iOS.


