Efectele fenomenelor hidrometeorologice cu care se confruntă județul Teleorman nu au întârziat să apară, astfel că în ultimele ore pompierii militari teleormăneni, împreună cu reprezentanții autorităților locale, au intervenit pentru degajarea a 13 copaci și stâlpi de electricitate căzuți pe carosabil ori pe firele de curent, în localitățile Talpa, Trivalea Moșteni, Meri, Siliștea Gumești, Țigănești, Alexandria, Cervenia, Comoara, Botoroaga, Balaci, Sfințești și Trivalea Moșteni. Pe timpul acestor intervenții nu au fost înregistrate victime ori alte probleme deosebite Potrivit ISU Teleorman, începând cu ora 12.00, potrivit avertizărilor primite de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, râul Călmățui a intrat pe Cod Roșu de inundații în județele Olt și Teleorman, până sâmbătă, la ora 12.00. Pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente nedorite și luarea măsurilor care se impun, pompierii militari teleormăneni, împreună cu reprezentanții SGA Teleorman, verifică situația nivelurilor și debitelor acestui râu, în special în zona localităților riverane.
Până în prezent, pe râurile aflate sub avertizare hidrologică la nivelul județului nostru nu sunt depășite cotele de atenție, astfel: râul Călmățui este la 18 cm în prezent, iar cota de atenție este de 80 cm, cota de inundație este de 120 cm, iar cota de pericol este de 200 cm; râul Vedea este la cota de 119 cm la Alexandria la această oră, față de 380 cm cota de atenție, 500 cm cota de inundație și 550 cm cota de pericol; râul Teleorman este la – 62 cm la Tătărăștii de Sus, față de 160 cm cota de atenție, 200 cm cota de inundație și 250 cota de pericol, iar în dreptul localității Teleormanu, cota este de – 33 cm, față de 140 cm cota de atenție, 180 cm cota de inundație și 280 cota de pericol;
În ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, potrivit datelor furnizate de operatorul de distribuție, la ora 12.00, situația se prezenta astfel: 194 deranjamente în 8 localități, cu un număr total de 4668 de abonați afectați. Pentru remedierea defecțiunilor, pe teren acționează 11 echipe specializate.
La nivelul județului este activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, structură aflată în subordinea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, din care fac parte reprezentații autorităților cu rol în gestionarea situațiilor de urgență generate de aceste fenomene hidrometeorologice periculoase și care monitorizarea permanent situația din teren în vederea asigurării unui răspuns prompt în ajutorul cetățenilor.
De asemenea, pompierii militari sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației cu mijloacele tehnice din dotare: 2 motopompe de mare capacitate, 6 motopompe remorcabile, 28 motopompe transportabile, 22 autospeciale de lucru cu apă și spumă dotate cu echipamente pentru evacuarea apei, 4 autocamioane, 9 ambarcațiuni de salvare, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă, 21 motofierăstraie cu lanț, 13 generatoare de curent și 1 container suport logistic al intervenţiei tip IV – iluminat (450 kVA și accesorii).
