Voluntarii înscriși în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman, au continuat pregătirea în domeniul acordării primului ajutor, aprofundând tehnicile de resuscitare, managementul situațiilor speciale întâlnite în timpul resuscitării, tehnicile de dezobstrucție a căilor aeriene, precum și acordarea primului ajutor în cazul traumatismelor părților moi.
Prin îmbinarea noțiunilor teoretice cu exercițiile practice, aceștia și-au însușit deprinderile necesare pentru a interveni rapid și eficient în situații critice.
Aceste cunoștințe sunt extrem de importante, iar aplicarea corectă și la timp a manevrelor de resuscitare, a tehnicilor de dezobstrucție a căilor aeriene și a măsurilor de prim ajutor în cazul traumatismelor poate face diferența dintre viață și moarte, până la sosirea echipajelor medicale specializate.
Persoanele interesate să învețe cum să acorde primul ajutor și să participe la activități de pregăture sunt așteptate de salvatorii teleormăneni să se înscrie în programul „Salvator din pasiune”.
Mai multe informații pot fi găsite pe pagina de internet a inspectoratului https://isutr.igsu.ro/ sau la Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, la telefon 0247/311113, interior 27111.
