teleormaneanul.ro

Colectivul ISU Teleorman s-a mărit/ Cinci noi pompieri au depus Jurământul Militar în cadrul unei ceremonii solemne

Must read

Colectivul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman s-a mărit cu cinci noi cadre militare care au depus Jurământul Militar în cadrul unei ceremonii solemne ținute, miercuri, la sediul instituției.

- Publicitate -

Evenimentul a debutat cu un discurs oficial susținut de mr. Cioacă Bogdan, prim adjunct al inspectorului șef, care a subliniat importanța acestui moment în cariera celor prezenți.

„Astăzi, marcăm începutul unei etape de profundă semnificație pentru dumneavoastră, o etapă în care credința, onoarea și responsabilitatea devin valori esențiale ale vieții militare. Jurământul pe care urmează să îl depuneți reprezintă nu doar o declarație solemnă, ci un legământ profund, pe care fiecare dintre noi, cei ce purtăm această uniformă, l-am făcut în slujba patriei și a cetățenilor”, a spus prim adjunctul ISU Teleorman.

Cei cinci noi membri ai colectivului ISU Teleorman, care au promovat examenele de specialitate și au dobândit pe deplin statutul de militar sunt: sublocotenent Culcea-Pațe Valentina Claudia, sergent major Martin Nicoleta Camelia, locotenent Țone Mihai, sublocotenent Mocanu Ioan Sorin și sublocotenent Băsășteanu Adrian Cristian

Ceremonia a continuat cu momentele solemne prevăzute în protocol, respectiv: înclinarea Drapelului de Luptă, simbol al loialității față de patrie; rostirea Jurământului Militar sub coordonarea domnului mr. Cioacă Bogdan; încheierea rostirii jurământului cu îndemnul adresat de Prim-adjunctul Inspectorului Șef: „De azi înainte, prin voia voastră şi ocrotirea lui Dumnezeu, v-aţi legat pe viaţă de ţară! Fiţi demni de acest legământ! Dumnezeu să vă ajute!”; intonarea Imnului Național al României, marcând solemnitatea și respectul față de valorile naționale.

 

- Advertisement -

More articles

Latest article