Prima etapă de înscriere în învățământul primar se va finaliza luni, 12 iunie, iar până atunci se derulează activitățile specifice, respectiv: procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere; repartizarea, la școala de circumscripție, a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la altă școală decât școala de circumscripție și nu au fost repartizați din lipsă de locuri și care au exprimat această opțiune în cererea de înscriere; precum și afișarea, în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratelor școlare a listei copiilor înmatriculați și a numărului de locuri libere, transmit reprezentanții Ministerului Educației.
Cea de-a doua etapă de înscriere, care va avea loc în perioada 13-16 iunie, curpinde: depunerea/transmiterea cererilor-tip de înscriere, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la această etapă; validarea cererilor de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.
De asemenea, perioada 19 iunie – 10 iulie este rezervată pentru: procesarea cererilor de înscriere, la nivelul unității de învățământ, în limita locurilor rămase libere; afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
Potrivit noului calendar, în perioada 1 – 8 septembrie vor fi soluționate, de către inspectoratele școlare, cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.