Municipiul Zalău a găzduit, în perioada 15 – 17 iunie, faza finală a Cupei A.S.P.R. la tenis de masă – I.G.S.U., competiție care a reunit cei mai buni sportivi din rândul pompierilor din întreaga țară.
ISU Teleorman a fost reprezentat de cpt. Dragomir Iuliu care, printr-un parcurs remarcabil și o evoluție deosebită, a reușit să urce pe podium și să obțină locul III la această competiție națională.
”După o serie de meciuri disputate la cel mai înalt nivel, acesta a fost foarte aproape de calificarea în marea finală, cedând în semifinală, după un duel spectaculos și extrem de echilibrat, cu scorul de 3-2, în fața reprezentantului ISU Maramureș, Rareș Olahut.
Cu aceeași determinare care îl caracterizează și în activitatea profesională, colegul nostru a revenit puternic în finala mică, unde s-a impus cu 3-1 în fața reprezentantului ISU Caraș-Severin, Deian Sorescu, adjudecându-și astfel medalia de bronz și un loc meritat pe podiumul competiției.
Acest rezultat confirmă încă o dată faptul că pompierii nu excelează doar în misiunile dedicate protejării comunității, ci și în competițiile sportive, unde disciplina, perseverența și spiritul de echipă fac diferența.
Felicitări, cpt. Dragomir Iuliu, pentru această performanță care aduce onoare ISU Teleorman!
Mulțumim Asociației Sportive a Pompierilor din România – Sucursala Teleorman pentru sprijinul constant și pentru implicarea în promovarea activităților sportive în rândul personalului nostru”, au transmis reprezentanții ISU Teleorman.

