teleormaneanul.ro

Bărbat din Țigănești, snopit în bătaie și lăsat să zacă într-un șanț

Must read

Băută terminată prost pentru un bărbat din Țigănești, care a fost snopit în bătaie și, mai apoi, lăsat să zacă într-un șanț adânc de pe marginea drumului, chiar de prietenii cu care se cinstise la barul din sat. Întâmplarea, petrecută cu o seară în urmă, a fost văzută de o femeie din localitate, care ar fi anunțat familia bărbatului că acesta zace în șanț. Ulterior, au fost alertate autoritățile, iar bărbatul a ajuns mai întâi la Spitalul Județean, de unde a fost transferat ulterior la o unitate medicală din capitală. Agresorul bărbatului, identificat de oamenii legii în persoana unui tânăr din aceeași localitate, s-a ales cu un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

- Publicitate -

Potrivit IPJ Teleorman, oamenii legii au fost alertați, pe 2 ianuarie, despre faptul că, un bârbat în vârstă de 33 de ani, din Țigănești, ar fi fost agresat de către un bărbat de 25 de ani, din aceeași localitate.

Sura citată transmite că din cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de alcool și în urma unor discuții contradictorii, bărbatul de 25 de ani l-ar fi lovit de mai multe ori pe bărbatul în vârstă de 33 de ani.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

- Advertisement -

More articles

Latest article