teleormaneanul.ro

Au început probele scrise din cadrul examenului naţional de bacalaureat – Nouă centre de examen organizate la nivelul județului

Must read

Probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022 a examenului național de bacalaureat au început, luni, cu examenul la Limba şi literatura română, fiind organizate la nivel național 475 de centre. Potrivit datelor transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului de bacalaureat, 117.219 candidați (toate promoțiile) au fost așteptați să participe la prima probă (Limba şi literatura română).

- Publicitate -

La nivelul județului Teleorman au fost organizate nouă centre de examen, iar 1.835 de candidați au fost așteptați să participle la prima probă a examenului de bacalaureat – cea de Limba și literatura română.

Proba obligatorie a profilului (în funcție de profil: Matematică și Istorie) este programată marți, 21 iunie, iar miercuri, 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie, potrivit calendarului.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio, au anunțat reprezentanții Ministerului Educației, și este de asemenea interzisă introducerea unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.

Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Candidații eliminați din examen nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

- Advertisement -

More articles

Latest article