Mircea Dumitrescu și Mihai Pisică, ambii propunerile PSD, au fost aleși vicepreședinți ai Consiliului Județean Teleorman pentru următorii patru ani, în ședința de vineri a forului de decizie. Propunerile PNL – Florin Titirișcă și Cătălin Mohora au primit câte 8 voturi ”pentru”, insuficiente pentru a putea obține una dintre cele două funcții de adjuncți ai președintelui Adrian Gâdea. Cei trei consilieri județeni AUR au părăsit sala de ședințe și nu au participat la vot.
”În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru votul accordat astăzi, este un vot care mă onorează, dar în egală măsură mă responsabiliează. Aș vrea să plec cu speranța că vitalitatea și puterea de muncă ce mă vor însoți începând de astăzi în acest nou capitol, alături de experiența vastă a domnului președinte Adrian Gâdea, alături de echilibrul adus de domnul Mircea Dumitrescu, vor face din noi o echipă puternică. (…) Vreau să vă spun fiecăruia dintre dumneavoastră că ușa mea este deschisă și, având experiența mandatului anterior, chiar dacă uneori va fi dificil, îmi doresc să putem lăsa deoparte adversitățile politice și să lucrăm pentru binele teleormănenilor”, a spus Mihai Pisică, după alegerea în funcția de vicepreședinte al CJ Teleorman.
La rândul său, mult mai experimentatul în administrație Mircea Dumitrescu a ținut să sublinieze responsabilitatea pe care funcția în care a fost numit o are, în contextul în care instituția derulează numeroase proiecte la nivelul județului.
”Vă mulțumesc pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o desemnându-ne și, în același timp, alegându-ne în funcțiile de vicepreședinți ai Consiliului Județean. Pentru cei care ați mai trecut prin această situație, în sensul că ați mai fost vicepreședinți sau ați mai activat în administrație, știți că aceasta este o mare responsabilitate. Este o mare diferență între modul în care se vede funcția din afara Consiliului Județean și ceea ce se întâmplă aici. Împreună, din calitatea de administrator, am parcurs alături de dumneavoastră multe etape în dezvoltarea proiectelor Consiliul Județean. La această dată știți că sunt foarte multe proiecte în derulare și sunt convins că alături de colegii mei din Consiliul Județean, de această echipă care a demonstrat că știe să lucreze pentru binele cetățenilor din Teleorman, sunt convins că vom reuși să respectăm și să îndeplinim speranțele locuitorilor județului Teleorman”, a spus Mircea Dumitrescu.
Președintele Consiliului Județean, social-democratul Adrian Gâdea și-a exprimat convingerea că va face împreună cu cei doi vicepreședinți „cea mai bună Echipă pentru Teleorman”.
„Consider că noii vicepreședinți aleși aduc un plus de echilibru și coerență, aduc o viziune clară și o strategie înțeleaptă privind dezvoltarea armonioasă a județului, mai multă energie, dar și experiența necesară în administrarea județului”, a declarat președintele Consiliului Județean Adrian Gâdea.