Centrul de Transfuzie Sanguină Teleorman este deschis duminică, până la ora 13.00, pentru toți cei care vor să doneze sânge în sprijinul victimelor rezultate în urma tragediei de la Crevedia, anunță reprezentanții instituției printr-o postare pe pagina de Facebook.
De altfel, mai multe centre de transfuzie din țară, inclusiv Centrul de Transfuzie Sanguină București, s-au deschis duminică dimineață în afara programului pentru ca donatorii să poată veni în ajutorul victimelor în urma exploziilor de la Crevedia.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că în urma exploziilor de la staţia GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, au fost 58 de răniţi. Primele opt victime au fost după prima explozie, dintre care o persoană decedată în urma unui infarct, fără arsuri, şi şapte persoane rănite (3 cu arsuri transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 4 cu arsuri transportate la Spitalul „Bagdasar-Arseni”), au precizat eprezentanţii MAI, duminică, într-un comunicat de presă.
Alte 50 de victime au rezultat după a doua explozie, dintre care 3 persoane rănite transportate la UPU Târgovişte, 47 persoane la unităţi sanitare din municipiul Bucureşti, cu arsuri şi traumatisme.
Din totalul victimelor, 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 poliţişti şi 2 jandarmi).