teleormaneanul.ro

Ansamblul de cântece și dansuri populare “Florile Burnasului” organizează preselecție în municipiul Alexandria

Must read

Ansamblul de cântece și dansuri populare “Florile Burnasului” organizează în data marți, 17 mai, în intervalul orar 18.00 – 20.00, preselecția elevilor din unitățile de învățământ din Alexandria, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, pentru dansatori și soliști instrumentiști. Preselecția va avea loc la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria, iar organizatorii transmit că sunt așteptați să se alăture îndrăgitului ansamblu toți elevii talentați din reședința de județ.

- Publicitate -

Ansamblul “Florile Burnasului” a fost înființat în anul 2015, la inițiativa profesoarei Floriana Aurel, în cadrul proiectului “Voluntari pentru Alexandria”, proiect susținut de Primăria Alexandria.

“Împreună cu un grup de tineri entuziaşti, elevi ai şcolilor şi liceelor din oraşul Alexandria, dna prof. Floriana Aurel a reușit să formeze o echipă pasionată de dansul popular, care contribuie în mod evident la perpetuarea folclorului românesc, a datinilor şi obiceiurilor străvechi, prin participarea la spectacolele oferite în cadrul comunităţii locale, la diferite evenimente folclorice la nivelul judeţului Teleorman, dar şi prin participarea la concursuri și festivaluri de folclor regionale, naţionale şi internaţionale”, transmite Primăria Alexandria.

Printre reușitele ansambului se numără Premiul I la Festivalul național “Dialogul artelor” Alexandria, ediția 2016; Premiul III la Festivalul internațional de dans “În pași de dans” Alexandria, ediția 2016; Premiul I la Festivalul regional de folclor “Drăgaica” Alexandria, edițiile 2017, 2018; Premiul I și titlul de laureat al Festivalului Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret Pitești, ediția 2017; participare la Tabăra națională de folclor ”Drăgaica” Zimnicea, ediția 2017; participare la Festivalul tradițiilor de iarnă Craiova, ediția 2017, organizat de C.J.P.C.P.C.T. Dolj; participare la ”Festival de Folklore de Chambly” Franța, ediția 2018, în parteneriat cu Asociația de Prietenie Româno-Franceză ”Romfra”; participare la Tabăra internațională de folclor Zimnicea, ediția 2019, în parteneriat cu Asociația de Prietenie Româno-Franceză ”Romfra”.

De menționar ar fi și că, pentru preselecția organizată marți, 17 mai, nu se percepe taxă de participare.

- Advertisement -

More articles

Latest article