teleormaneanul.ro

Alexandria are doi noi Cetățeni de Onoare

Must read

Coregraful Marin Barbu, cunoscut drept Nea Mărin, și fostul polițist Nelu Urzineanu au primit, sâmbătă, în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local Alexandria, titlul de “Cetățean de onoare” al municipiului Alexandria. Ceremonia a avut loc la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din reședința de județ, iar alături de primarul Victor Drăgușin și consilierii locali au luat parte președintele Consiliului Județean Adrian Gâdea, administratorul public al Alexandriei Octavian Teodorescu, vicepreședinții Consiliului Județean Mircea Dumitrescu și Mihai Pisică, administratorul public al județului Florin Piper, deputatul PSD Mădălin Borș, precum și familiile și apropiați ai celor doi noi cetățeni de onoare ai Alexandriei.

- Publicitate -

Celebrul coregraf Nea Mărin coordonează Ansamblul de Cântece și Dansuri ”Cununa Burnasului”, proiect ce a luat naștere în anul 2024 și care organizat sub forma unei școli de dans ce are ca principal scop promovarea tradițiilor și obiceiurilor. Ansamblul este finanțat de Primăria Alexandria.

Nelu Urziceanu este polițist de carieră, iar după ce a încheiat socotelile cu uniforma a făcut pasul spre politică, fiind în prezent consilier local din partea AUR în Consiliul Local Alexandria. În anul 2021, după ieșirea din sistemul de apărare, Nelu Urziceanu a lansat cartea ”Un destin cu epoleți”.

 

- Advertisement -

More articles

Latest article