16 familii și persoane singure din județ primesc ajutoare de urgență de la Guvern, sumele fiind cuprinse între 1.000 și 7.000 de lei. Potrivit datelor făcute publice, este vorba despre familii și persoane singure din Piatra, Ștorobăneasa, Alexandria, Mârzănești, Islaz, Bujoru, Conțești și Islaz.
Hotărârea de Guvern adoptată în ședința de miercuri prevede acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 1.004.500 lei, la nivel național, pentru sprijinirea a 226 familii și persoane singure care fie se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii sau accidente, fie au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea social.
Actul normativ prevede că suma de 339.500 lei merge către 48 familii și persoane singure afectate de incendii, din județele Argeș, Bacău, Buzău, Dâmbovița, Galați, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Suceava și Vaslui; 20.000 leipentru două familii care se confruntă cu situații de necesitate cauzate de accidente, din județul Neamț; iar alți 645.000 lei sunt alocațipentru 176 familii și persoane singure aflate în situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, din județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.
Ajutoarele de urgenţă aprobate de Executiv sunt acordate în baza anchetelor sociale efectuate de agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, și sunt suportate din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.