Forțele Aeriene Române desfășoară, în perioada 14 – 20 iulie, zboruri de antrenament cu aeronave militare din România, Marea Britanie, Italia și SUA. Exercițiile au loc la joasă altitudine și în regim supersonic, au anunțat autoritățile.
”Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, Regatului Unit al Marii Britanii, Forțelor Aeriene Italiene și ale Statelor Unite ale Americii (tehnica aliată, dislocată în Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” Mihail Kogălniceanu) vor executa, în perioada 14.07-20.07.2026, zboruri de antrenament la înălțimi mici și în regim supersonic, pe întregul teritoriu al țării. Zborurile de antrenament se vor desfășura cu luarea tuturor măsurilor de siguranţă aeriană şi reducerea impactului fonic asupra populaţiei. Aceste exerciţii au scopul de a contribui la îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic în orice situaţie”, au transmis reprezentanții Forțelor Aeriene.
