Un bărbat de 53 de ani, din Năsturelu, și-a pierdut viața, în noaptea de joi spre vineri, după ce, pe bicicletă fiind, a fost accidentat mortal de o mașină condusă de un tânăr de 25 de ani, din Caransebeș. Pentru șofer, rezultatul alcooltestului a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, transmite IPJ Teleorman.
Potrivit sursei citate, polițiștii au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că, în comuna Năsturelu, județul Teleorman, a avut loc un eveniment rutier.
Deplasată la fața locului, echipa operativă din cadrul Poliției orașului Zimnicea a constatat faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Caransebeș, județul Caraș Severin, conducea un autoturism pe DN 5 C, la km 52, în împrejurări care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi acroșat un biciclist, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Năsturelu, județul Teleorman.
În urma evenimentului, a rezultat decesul bărbatului în vârstă de 53 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.