Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal și fac cercetări în cazul unui accident rutier produs, miercuri, pe DN 51, în localitatea Brânceni, în urma căruia o femeie a fost transporată la spital, transmite IPJ Teleorman.
Potrivit sursei citate, din cauze și în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, un autoturism condus de o femeie de 32 de ani, din Frumoasa, a intrat în coliziune cu un autovehicul condus în aceeași direcție de deplasare, în fața sa, de un bărbat de 71 de ani, din Alexandria.
În urma impactului a rezultat rănirea unei pasagere din primul autoturism, o femeie în vârstă de 35 de ani, din Frumoasa.
Rezultatele testărilor cu aparatul etilometru au indicat că niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii evenimentului rutier.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.