Două persoane au fost grav rănite, miercuri seară, în urma unui accident rutier în care au fost implicate o mașină și o căruță. Din primele date, se pare că este vorba despre o femeie și un bărbat, cu vârste de 72 și 62 de ani, ambele persoane din căruță. Victimele erau conștiente la sosirea echipajelor de salvare, însă aveau răni grave.
- Publicitate -
La fața locului au intervenit rapid pompierii cu o mașină de stingere și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță cu medic.
De asemenea, oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul rutier.