teleormaneanul.ro

Accident rutier cu cinci victime, la Botoroaga

Must read

Cinci persoane au ajuns la spital, miercuri seară, în urma unui grav accident rutier produs pe raza localității Botoroaga. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme, Potrivit martorilor, se pare că un autoturism a intrat în depășirea unei autoutilitare, într-o curbă, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, s-a lovit de o podișcă și s-a răsturnat. În urma impactului, cinci persoane, toate din autoturism, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

- Publicitate -

”Cinci victime, neîncarcerate, respectiv trei femei, cu vârste cuprinse între 64 și 72 de ani, precum și doi bărbați, de 64 și 81 de ani, politraumatizate, însă conștiente și cooperante, au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la UPU Alexandria pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate”, a transmis ISU Teleorman.

La locul accidentului s-au deplasat pompierii cudouă autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și ,două ambulanțe SMURD precum și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță.

- Advertisement -

More articles

Latest article