Două autoturisme au fost implicate într-un accident de circulație produs, duminică după-amiază, pe Drumul European 70, la ieșire din localitatea Buzescu spre Plosca. În urma impactului, patru persoane au avut nevoie de îngrjiri medicale. După ce au fost asistate medical la fața locului, cele patru victime au refuzat să meargă la spital.
Potrivit martorilor, unul dintre autoturismele implicate în accident era oprit pe marginea drumului, când al doilea autoturism implicat în evenimentul rutier l-a izbit în plin din spate.
La fața locului au intervenit pompierii alexăndreni cu o mașină de stingere și două echipaje SMURD, dar și un echipaj medical al Servciului de Ambulanță.
Oamenii legii au preluat cazul și fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii evenimentului rutier.