Trei persoane au fost rănite, joi, într-un accident rutier produs pe DJ 503, între localitățile Moșteni și Videle, a anunțat ISU Teleorman. Potrivit sursei citate, este vorba despre doi bărbați și o femeie, toți conștienți și cooperanți, neîncarcerați.
După ce au primit primul ajutor calificat de la echipajele medicale de salvare deplasate la fața locului, două dintre cele trei victime au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.
Au intervenit la locul accidentului pompierii militari cu o mașină de descarcerare, o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I. și îndepărtarea elementelor de caroserie de pe carosabil, astfel încât traficul să se poată desfășura în condiții de siguranță.
Oamenii legii au preluat cazul pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.