Astăzi de dimineață, în jurul orei 08.10, pompierii militari din cadrul Detașamentului Zimnicea au fost solicitați să intervină la un accident rutier cu o victimă surprinsă sub o autoutilitară, în localitatea Fântânele.
Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ Teleorman, cu medic.
Victima de sub autoutilitară se afla în stop cardiorespirator, fiind extrasă de pompieri și predată echipajului SMURD, care a început imediat manevrele de resuscitare, acestea continuând sub îndrumarea medicului.
Din păcate, în ciuda eforturilor personalului medical, persoana nu a putut fi salvată, echipajul SAJ Teleorman fiind nevoit să declare decesul.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.