teleormaneanul.ro

A ajuns în arest după ce s-a îmbătat și și-a bătut soția și soacra

Must read

Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de polițiști și este cercetat pentru violență în familie, distrugere și lovire sau alte violențe, după ce s-a îmbătat și și-a bătut soția și soacra. Potrivit IPJ Teleorman, bărbatul a spart și geamurile locuinței din localitate Mârzănești. În urma incidentului, împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, însă persoanele vătămate s-au opus montării unui dispozitiv electronic de monitorizare, mai arată sursa citată.

- Publicitate -

”Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Alexandria efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și lovire sau alte violențe, față de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Bulbucata, județul Giurgiu. Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 16:30, în timp ce se aflau la locuința din comuna Mârzănești, pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-ar fi agresat fizic soția și pe mama acesteia și ar fi provocat distrugeri asupra unor geamuri de la imobil”, a transmis IPJ Teleorman.

În acest caz, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

- Advertisement -

More articles

Latest article