Un bărbat din Roșiori de Vede a fost reținut de polițiști și, ulterior, plasat în arest la domiciliu de judecătorul de drepturi și libertăți, după ce, în noaptea de 10 octombrie, a intrat într-o societate comercială cu două topoare în mână și a amenințat persoanele prezente. Potrivit IPJ Teleorman, bărbatul ”ar fi exercitat acte de violențe asupra unui bărbat, folosindu-se de mânerul unui topor”.
”În fapt, din materialul probator administrat s-a reținut că, la data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 02:00, bărbatul ar fi intrat în incinta unei societăți comerciale, purtând fără drept două topoare pe care le-ar fi folosit în scopul de a amenința persoanele prezente. De asemenea, ar fi exercitat acte de violențe asupra unui bărbat, folosindu-se de mânerul unui topor”, a transmis sursa citată.
Pentru isprava sa, bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. La aceeași dată, Judecătoria Roșiori de Vede a dispus măsura arestului la domiciliu față de acesta, pentru o perioadă de 30 de zile, cu obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere
