teleormaneanul.ro

Momente de panică într-un bloc din Alexandria în dimineața de Anul Nou

Must read

Locatarii unui bloc din Alexandria au trăit momente de panică în dimineața de Anul Nou, după ce un incendiu a izbucnit într-unul dintre apartamentele de la etajul 2. Potrivit ISU Teleorman, cauza probabilă a incendiului care s-a produs cu degajare mare de fum a fost un scurtcircuit produs la instalația unui calorifer electric. Pe timpul intervenției, trei persoane, care au suferit atac de panică, au fost asistate la fața locului de echipajele de salvare.

- Publicitate -

Alarma a fost data joi dimineață, în jurul orei 6.30, iar la fața locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale de stingere, o autoscară, o descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță.

Până la sosirea salvatorilor, 12 persoane din bloc se autoevacuaseră, iar alte cinci personae, care erau la etajul 4, au fost evacuate cu ajutorul autoscării.

”Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, la nivelul unei camere a apartamentului. Au ars, cu degajare mare de fum, mai multe materiale textile, elementele de mobilier și un televizor. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit produs la instalația unui calorifer electric. Pe timpul intervenției, trei persoane, cu atac de panică, au fost asistate de SAJ și SMURD, însă au refuzat să meargă la spital. Pompierii au evacuat fumul de pe casa scării cu ajutorul electroventilatoarelor, iar cetățenii s-au putut reîntoarce, în siguranță, în locuințele lor”, a transmis ISU Teleorman.

- Advertisement -

More articles

Latest article