teleormaneanul.ro

Două victime în urma unui accident rutier la Bujoreni

Must read

Două persoane au ajuns la spital, duminică dimineață, în urma unui accident rutier produs pe E70, pe raza localității Bujoreni, în care au fost implicate două autoturisme. Potrivit ISU Teleorman, victimele, cu vârste de 42 și 37 de ani, erau conștiente, cooperante și neîncarcerate, însă prezentau diferite traumatisme. Aacestea au primit primul ajutor calificat și au fost transportate la Spitalul Județean.

- Publicitate -

Pentru gestionarea situației, la fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță cu un echipaj.

Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.

- Advertisement -

More articles

Latest article